Rețete de Paște mai scumpe. O asociație anunță cu cât se va scumpi carnea de porc și de miel în perioada următoare

Rețete de Paște mai scumpe. O asociație anunță cu cât se va scumpi carnea de porc și de miel în perioada următoare
Publicat: 20/04/2019, 12:14

Astfel, Asociația Crescătorilor și Exportatorilor de Bovine, Ovine și Porcine din România avertizează că prețul cărnii de porc și de pasăre a crescut cu 20% în ultimele două săptămâni și va crește din nou, cu încă 30-40%.

Asociația spune că România este dependentă de importurile de carne, iar marii producători din statele membre s-au reorganizat, cresc purceii, îi abatorizează în state europene și vând către țările asiatice, afectate de pesta porcină africană, în special în China, contractele de export către statul asiatic triplându-se în acest an.

Lipsa spațiilor pentru abatorizare, precum și concurența exporturilor către țările arabe au dus la creșteri de preț pentru carnea de miel. Specialiștii spun că abatorizarea a scăzut cu o treime, iar prețurile ar putea urca la la 12-14 lei/kg în viu, față de 9-12 lei/kg în săptămâna care se încheie. Pentru exportul de miei sunt contracte de export încheiate cu Libia, Iordania și Iran.

Sorin Minea, președintele federației Romalimenta spune că marii producători nu vor majora totuși prețurile în perioada sărbătorilor pascale, când înregistrează volume mari de vânzări, iar pentru creșterile de prețuri sunt responsabili micii speculanți.

Minea admite că s-au majorat costurile cu utilitățile, carburanții auto, salariile. dar că majorările de preț sunt specifice pentru fiecare firmă. „Firmele mari nu fac creșteri de preț la plesneală, și în niciun caz de Paște”, a declarat Minea la o emisoune televizată. Sorin MInea, care este și patronul Angsat, spune că la firma sa a solicitat o proiecție de evoluție a prețurilor, în special influențate de evoluția prețului la carnea de porc din Uniunea Europeană. China este marele importator al momentului, iar prețurile ar putea înregistra creșteri importante din cauza acestor importuri.

„Carnea de pasăre a înregistrat o creștere nesemnificativă, de circa 10%, mielul va fi la prețurile de anul trecut, iar carnea de porc este mai scumpă cu 30%”, a spus Minea.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Telefoanele, INTERZISE prin lege. Propunerea drastică pentru milioane de oameni din România
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
O nouă eră de parteneriat între China și Rusia. Anunțul făcut de Xi Jinping și...
×